Am avut norocul sa imi intalnesc intr-adevar jumatatea. Pentru mine stabilitatea este foarte importanta. Am crescut intr-o familie frumoasa, unde parintii s-au iubit enorm de mult, cu o poveste parca rupta din carti.

Chiar daca in zilele noastre cuceririle se fac prin alte instrumente, mie mi-a ramas intiparit in minte ca imi doresc ca partenerul meu sa fie un familist convins. Sa iubeasca copiii si sa lupte pentru familia lui din toti porii. Asa ca l-am intalnit pe el, pe cel ce urma sa afle ca in curand ii vom spune ‘Tati’.

Vestea ca noi vom avea un copil, ne-a coplesit. De la ‘aud bine?’, pana la ‘tremur de picioare si fata palida’ si pierderea cuvintelor.

Lucrurile nu vin mereu usor, nu vin mereu repede, si rareori se intampla ca in basme. Dar uite ca am descoperit ca autorii povestilor noastre suntem chiar noi, iar intr-un final, cu rabdare, dorintele noastre au ajuns unde trebuie si visul nostru s-a implinit. O sa fim parinti!

Noi ne-am pus in gand imediat dupa casatorie, la finele anului 2018, sa facem un copil, si asa am si facut. Insa nu tot timpul se aliniau planetele. Fie eram foarte obositi dupa munca, fie altele erau prioritatile si parca niciodata nu ajungeam sa fim relaxati, sa fim prezenti in moment. Uite asa, calculam noi ca ne-a cam luat 2 ani sa ajungem aici.

Era inceput de februarie, 2020, atunci cand am inceput sa merg mai frecvent la doamna doctor Datcu Alina de la Regina Maria, in Bucuresti. Tot atunci am inceput si un mic tratament care in a patra luna ne-a confirmat ca un ghemotoc va avea sa apara in viata noastra in urmatorul an.

Oare e adevarat? Am fost un pic confuza cand am aflat de tine.

Era deja trecut de o luna de la ultima menstra, dar la consult nu aparea nimic. Cum e posibil? Am mers mai departe cu investigatiile. Oare sa fie pe baza hormonala? Am vreo problema? Te trec o sumedenie de ganduri si incepi sa iti pui tot la fel de multe intrebari. Nimic nu era sigur. Nimic nu era clar.

Pentru ca nu era o sarcina prezenta in uter si aveam mai bine de o luna de la ultima menstra, doamna doctor mi-a recomandat sa iau duphaston. Acest medicament are aparent dublu rol (din cate am inteles). Odata el poate grabi menstra si opreste ovulatia, iar pe celalata parte o poate sustine sau cel putin nu intervine negativ daca este prezenta. (Informatiile medicale se pot regasi in prospect)

Am amanat o luna sa il iau, pe motiv ca merg la piscina, apoi la mare, si nu voiam sa imi creeze un discomfort. Era luna iulie deja cand m-am intors la doamna doctor si am inceput sa iau pastilele. Nu mai era timp de amanare. Deja trecusera prea mult timp. Si iata! Mare mi-a fost mirarea sa aflu ca sunt insarcinata. Ca daca luam pastilele, bebe nu avea sa se prinda. Ce nebunie…! Dar uite ca el a vrut sa apara in viata noastra si lucrurile s-au asezat asa dupa cum i-a dictat destinul.

Pentru a fi siguri, a trebuit apoi sa imi recolteze sange pentru test HCG incat sa vedem ca e ok si astfel sa se confirme sarcina. Bebe era acolo, doar ca era mic si doar ce isi facea simtita prezenta. Avea deja 4 saptamani (2 iulie 2020).

Ceea ce simteam era peste ceea ce cunoscusem pana atunci. O fericire greu de descris, dar in acelasi timp teama. Oricat de mult iti doresti, chiar din prima secunda incepi sa te intrebi. Oare esti pregatit pentru asta? Chiar se intampla? E real? Mie mi s-a intamplat.

Repede au trecut gandurile astea, cand am inceput sa pun la cale planul meu pentru a ii da vestea sotului ca vom avea un bebelus. In acel moment, eram doar eu si doamna doctor care stiam de tine.

Pe 11 iulie urma sa avem sedinta foto after-wedding si m-am gandit ca ar fi un prilej bun si un cadru deosebit pentru a ii da vestea cea mare. Asa ca 9 zile am tinut aceste emotii in mine, cu dorinta la fiecare pas sa urlu de fericire, sa ii spun ‘VOM AVEA UN BEBE’.

Cu fiecare zi ce trecea, ma chinuia si mai tare emotia, dar m-am ambitionat sa fac din momentul nostru unul special. Si asa a si fost…

3